Zeul tău mă cunoaşte? mă ȋntrebi ȋn timp ce distrugi dzulii de la picioarele lui.
Zeul meu e mort, ȋţi zic, ȋn timp ce culeg ciuburile statuii lui.
Zeul nostru te va cunoaşte, ȋţi zic, ȋn timp ce ne topim sub privirea zeilor morţi.
Zeul tău mă cunoaşte? mă ȋntrebi ȋn timp ce distrugi dzulii de la picioarele lui.
Zeul meu e mort, ȋţi zic, ȋn timp ce culeg ciuburile statuii lui.
Zeul nostru te va cunoaşte, ȋţi zic, ȋn timp ce ne topim sub privirea zeilor morţi.
Mi-am crestat palma cu un cuţit
şi marea s-a scurs
ȋn găurile măselelor tale
au crescut arbori ce au hrănit peştii
pe care i-am prins cu năvoade de pe nisip.
Mă ţintuieşti cu privirea abisului orbit de nematerialitatea sa,
ȋn timp ce naşti maşinal, copaci, rȃuri, sori,
niciodată nu se vor pȃrgui ȋn lumina mută a amintirii.
Te hrăneşti cu vinul uscat
din rănile deschise.
Cordoane ombilicale cresc pe structurile de rezistenţă
a oraşului ucis de lichidul amniotic.
Fetuşii formolaţi erodează epidermele sensibile
digerȃnd Inima ce le-a dat puls.
Eşti o minte ȋnchisă
ȋntr-un sertar mumificat de timpul viu al altora care nu se văd.
Nu te vezi, cȃnd te vezi cu umbra-ţi ȋnchisă-n clepsidră.
Tot ce n-ai spus va fi purtat tatuat sub hainele uniformităţii!
Sapi morminte ȋn curtea din spate a istoriei
Căutȃnd limbile ceasului ce te-a condamnat.
Visezi la o cameră obscură să te materializeze, dar tot ce ai primit pȃnă acum e o cameră lucidă.
Respira zgomotul de fond!
Prin pereti vietuiesc
meduzele electrice ce se contracta ritmic, odata cu diafragma ta plina de secretii nisipoase.
Intunericul danseaza? te intrebi tacuta cu ochii inghititi de …
Cauti in maruntaiele fosforescente urme ale trecutului perfect.
Te numesti Ioana…Cristina…Olga…
Goliciunea ta spune ca ai murit…
Poti
vorbi in soapte.
Taci.
Arhitectura cuvintelor
curge
pe albiile raurilor
roase de furniciile rosii
se ascund
fantanile sapate-n trecut.
Fiecare caramida sfaramata
paveaza peretii casei tale.
Esti asemenea unei pinata plina, de cuvinte,de voci, de amintiri
Formata din fragmente fragmentate de piele,
uscata de praful desertului cotidian.
Urmele lasate in asfalt-urme fragmentate lasate de trupuri uniforme-
se sterg la primul impuls electric ce strabate autostrada centrala.
Coloana ta vertebrala e o banda a ei…
Unde iti sunt masinile ce emana prin tevile de esapament reziduurile mintii tale?
Unde e smogul format de intensitatea sinapselor neuronilor?
Acum, orasul e linistit… toti sunt benzi cu un singur sens de mers.