Zeul tău mă cunoaşte? mă ȋntrebi ȋn timp ce distrugi dzulii de la picioarele lui.
Zeul meu e mort, ȋţi zic, ȋn timp ce culeg ciuburile statuii lui.
Zeul nostru te va cunoaşte, ȋţi zic, ȋn timp ce ne topim sub privirea zeilor morţi.
Tag Archives: autumn
Radu Țuculescu- Povestirile mameibătrȋne
30 NoiCȋnd intrase ȋn odaie, Robert tocmai terminase de adunat mierea din ultimii faguri fixaţi ȋn rotativă. Umpluse un ciubăr de douăzecişicinci de litri aflat pe-un scăunel cu trei picioare. Ȋşi ştergea mȋinile cu un ştergar alb, cu gesturi cumpătate. Era un bărbat ȋnalt, cu păr rar şi blond. Un tȋnăr tăcut care, dacă nu se afla lȋngă stupii săi, devenea stȋngaci, timid chiar.
“Am venit să cumpăr miere”, scăpă Margolili vorbele printre buzele-I umede, arătȋnd ca două rȋme groase, vorbe şoptite, cȋntate uşor, rostogolite pufos spre urechile stuparului. Purta o rochie subţire, cu mȋneci scurte, cu nasturi roşii ȋn faţă ce porneau din mijlocul decolteului larg pȋnă jos, ȋntre genunchii rotunzi şi dezgoliţi, o rochie plină de flori care ȋmbia toate albinele să se ȋnfrupte din ea. Mică de statură, corcitura avea ochi negri şi un trup fără cusur de-ţi venea să muşti din el ca dintr-o pȋinişoară scoasă de pe vatra cuptorului. Pe sub rochia subţire, ȋnflorată, Margolili nu purta nimic. Oricine putea să-şi dea seama de asta, era nevoie doar de un vȋrf de atenţie ȋn plus, oricine ȋn afară de Robert ale cărui priviri se limitau doar la chipul arămiu. De fapt, Robert privea mai mult pe lȋngă femeia ce era ȋn stare să aprindă aerul din jurul ei cu un zȋmbet…
“ E miere proaspătă acolo?!” ȋntrebă Margolili, arătȋnd cu degetul spre ciubăr.
“Ȋnainte de a intra tu, tocmai terminasem de stors ultimul fagure”, bȋiguie Robert.
“Oh, se simte! Ce parfum!” exclamă Margolili apropiindu-se, ȋn paşi exaltaţi, de ciubăr.
“ O să-ţi vȋnd din asta proaspătă, dacă doreşti…”
“Trebuie ȋntȋi gustată”, chicoteşte Margolili de pe marginea ciubărului.
Se aplecă puţin ȋn faţă, deasupra oglinzii arămii a mierii. Are culoare pielii ei. Ȋşi zăreşte chipul şi se arată mieros de ȋncȋntată. Vorbele ei devin lipicioase şi dulci. Ȋşi ridică privirile spre stupar.
“Limpede ca o oglindă”, zice şi continuă să se aplece asupra giganticului ochi de miere.
“Voi gusta, ȋnainte de a cumpăra…”
Cu mȋna stȋngă se sprijină de marginea ciubărului. Robert e ȋn faţa ei, la cȋţiva metri distanţă. Ȋl fixează cu ochii ei negri, ȋncinşi…
Cu mȋna dreaptă ȋşi desface primii nasturi roşii ai rochiei ȋnflorate. Sȋnii o zvȋcnesc afară, tremură cȋteva clipe ca ȋnfioraţi de-o boare rece. Cele două sfȋrcuri se alungesc şi arată ca două vȋrfuri de degete. Tari şi cărnoşi totodată. Continuă să se aplece cu aceeaşi lentă mişcare, acum sprijinindu-se cu ambele mȋini. Cele două sfȋrcuri sȋnt la cȋţiva milimetri de oglinda mierii. Ochii negri, ȋncleiaţi de zȋmbete, privesc fix ȋn ochii albaştri ai bărbatului, scăldaţi ȋn uimire şi derută. Cele două sfȋrcuri se scufundă ȋn mierea proaspată. Femeia ȋşi ȋntrerupe scufundarea, ȋnainte ca oglinda lipicioasă să-I atingă globurile sȋnilor. Se-ndreaptă brusc, ȋşi cuprinde sȋnii cu palmele şi rosteşte cu voce de cumpărător, hotărȋt a nu se lăsa ȋnşelat de aspectul mărfii:
“Doar dacă ȋmi place, cumpăr!”
Ȋşi ȋnclină capul, fără a-l scăpa din ochi pe Robert. Ȋn acelaşi timp ȋşi ridică sȋnii. Ȋşi deschide, uşor, gura. Vȋrful limbii, lung, roşu, şerpos, linge ȋn mişcări rotunde sfȋrcurile, adunȋnd profesionist mierea.
“ E bună… chiar foarte bună… Pariez că nu ai gustat din noua recoltă.”
Robert nu-I ȋn stare nici măcar să clatine din cap. Margolili ȋşi mai scufundă o dată cele două sfȋrcuri ȋn miere, acum rapid dar cu aceeaşi exactitate.
“Haide, gustă! E cea mai parfumată miere pe care ai cules-o vreodată…”
Robert e ca şi hipnotizat, se apropie de Margolili, aceasta ȋşi dă seama de distanţa existentă ȋntre capul bărbatului şi sȋnii ei, o distanţă care e ȋn stare să-l facă să renunţe la degustare, e incomod să se aplece atȋt de mult, e pierdere de timp, se duce dracului momentul! Atunci Margolili ȋl apucă de o mȋnă, ȋl trage spre un colţ al ȋncăperii unde se află o ladă. Se urcă sprintenă pe ea, acum sȋnii din care picură miere se află ȋn dreptul gurii bărbatului, iar acesta nu mai poate da ȋnapoi. Ȋn timp ce Robert linge mierea, ţinȋndu-şi ȋncă mȋinile inerte de-a lungul trupului, femeia zȋmbeşte larg, ȋnchide ochii, se lasă pe spate iar mȋinile ei desfac restul de nasturi. Cȋnd rămȋne goală, cocoţată pe ladă, apucă mȋinile lui Robert şi-l obligă să-şi pună palmele pe fesele-I uşor desfăcute. Robert ȋi soarbe trupul centimetru cu centimetru, ȋl linge, ȋl muşcă, ȋşi vȋră limba şi nasul la subsuori, ȋntre fese, sub pȋntec, uimit că totul are gust de miere, totul miroase a fagure, a propolis, a lăptişor de matcă. Unghiile garnisite cu ceară I se ȋnfig ȋn carnea femeii. Cȋnd Robert ȋndrăzneşte, ȋn sfȋrşit, s-o sărute pe buzele ălea cărnoase, arătȋnd ca două rȋme umede, Margolili saltă pe şoldurile sale, ȋşi ȋncolăceşte picioarele ȋn jurul torsului şi-n acelaşi timp ȋncepe să-I descheie cămaşa. Mȋinile ei devin nişte animale agile, alunecoase, adevărtae reptile flămȋnde. Camaşa lui Robert cade şi odată cu ea şi Margolili alunecă, opintindu-se cu dinţii de pielea bărbatului, lăsȋnd urme sȋngerii, excitȋndu-I cele mai adormite sinţuri. Se opreşte ȋn genunchi, cu nasul proptit ȋn buric. Suflă de cȋteva ori fierbinte şi-I ghiceşte mădularul ȋntărit. Cu dinţii ȋii desface nasturii pantalonului apoi, cu o singură mişcare, ȋi dă jos. Scoate un ascuţit sunet de exclamaţie. Ochii negri se măresc de admiraţie dar sȋnt străbătuţi, scurt, şi de-o undă de nelinişte la vederea mădularului aflat ȋntr-o asemenea erecţie ȋncȋt face să vibreze ȋntreaga odaie. Ȋnainte de a-l absorbi cu gura aceea care palpită precum un mic animal marin, şopteşte:
“Un bărbat cu o asemenea vȋnă, nu va uita să se răzbune…”
Robert se goli aproape instantaneu. Apoi se lăsă şi el să cadă…
Se prăbuşi, zdrelindu-şi genunchii, fără a simţi durere. Erecţia nu I se ȋnmuie deloc. Era ca intrat ȋn transă. O putea poseda pe Margolili peste tot, ca şi cum ȋntreg trupul ȋi era plin de găuri umede, fierbinţi, palpitȋnd ca nişte guri flămȋnde. Se rostogoliră prin odaie pȋnă cȋnd, inevitabil, răsturnară scăunelul pe care se afla ciubărul. Mierea se ȋntinse pe toată podeaua, dar ei nici măcar nu tresăriră. Ȋşi continuară coitul, linsul, suptul, muşcatul, zgȋriatul şi trupurile lor se ȋmbibară cu miere şi părul de pe cap era ȋncleiat, nici un locşor nu rămase neuns. Abia după două ore, se ridicară rȋzȋnd şi o porniră aşa goi, de mȋnă pȋnă-n fundul grădinii, să se spele la pȋrȋu şi, bineȋnţeles, ȋi văzură săteni şi tatăl lui Robert şi Aldo, fratele. Numai ei nu vedeau pe nimeni.
A doua zi, Robert anunţă căsătoria. [pp. 30-34]
Radu Țuculescu- Povestirile mameibătrȋne
editura Cartea Romȃnească, Bucureşti, 2006
Concert Tea House Cărtureşti
22 OctVineri, 23 octombrie,19:00h, librăria Cărtureşti va găzdui un recital de pian şi voce, susţinut de Ana Ștamp şi Alex Negriuc.
